Oare?

Ca veni vorba: imi tot pun o intrebare.. stupida. Sau nu.
Daca eu te iubesc, tu de ce nu ma iubesti? Si replica ar fi: de-al dracu si de ambitios. Am vazut-o recent pe Facebook.
La inceput am ras, dar apoi m-am gandit ca mi se aplica si mie.

Uneori iti pui niste semne de intrebare ici-colo: de ce? Cum? Sau: ce am facut gresit?
Poate crezi ca e vina lui, ca n-ai facut nimic care sa-l scoata din ale lui. Dar, nu cumva si tu ai gresit?

Eu cred ca am gresit iubind prea mult si prea repede. Cred ca nu e bine sa investesti anumite sentimente prea devreme intr-o relatie pentru ca, ei bine, s-ar putea sa ramai cu buza umflata si sa te trezesti cu probleme de implicare din partea lui, sau prea putin timp pentru tine si o groaza de timp liber pentru orice altceva. Si, sa fiu sincera, ce femeie cat de cat sanatoasa la cap ar vrea asa ceva?
Eu, ca orice femeie, vreau un bob de atentie si afectiune. Nu vreau luna de pe cer, nu sunt absurda.. dar, nu intotdeauna primim ceea ce ne dorim, iar la final, plangem ca s-a terminat totul brusc, fara acel "happy end" (fairy tale gen).

Concluzia mea este: sa cunosti bine persoana de langa tine inainte sa te implici sentimental, inainte ca totul sa devina profund/intim (we know what I mean), ca sa evitam surprizele mai tarziu ;)

Eu nu ascult de propriile sfaturi, desi ar trebui

Karma

Deci, karma.
Karma asta cica functioneaza cam asa: primesti ce daruiesti. Sau primesti ceea ce meriti. Asa sa fie?

N.ar trebui sa fie putin sinonima cu proverbul ala: "Bine faci, bine gasesti. Rau faci, rau gasesti" ?

Eu asa cred. Pana acum, mi s-a intamplat numai pe dos.
Am daruit iubire, respect, admiratie, fericire. Si eu ce am primit: suferinta, plansete, nopti nedormite..

Poate a fost si vina mea ca am cerut de la anumite persoane mai mult decat pot oferi sau am ales mereu persoane nepotrivite. 

Oricum a fost, e clar ca prea bine n-a iesit.



 Deci, pana la urma, care-i treaba cu aceasta karma?
Stie cineva cum functioneaza?

Tristete si altele

De ceva timp ma incearca un amalgam de sentimente, care mai de care mai profunde, mai ciudate chiar.

Rad, sunt vesela si ma bucur de tot ceea ce ma inconjoara si in secunda urmatoare totul se intuneca, gandurile mi se tulbura si ma inchid undeva in mine.

Coconul acela, spatiul personal in care ne inchidem cu totii atunci cand suferim. De ce nu-l pot parasi si vizita doar ocazional? Simt ca nu mai pot iesi de acolo. Chiar daca zambesc din cand in cand, sufletul mi-e inegurat de tristete si sentimentul ca ceva s-a rupt din mine.

Simt ca am pierdut ceva. Dar ce?

Si tot eu raspund: pe tine. Ai fost o persoana care chiar a insemnat ceva pentru mine. Si da, am tinut la tine, am tinut la tine mai mult ca la orice pe lume.

Dar ai plecat, fara sa ne dai nici macar o sansa, fara sa te gandesti o secunda la ceea ce ar fi putut sa fie intre noi in timp.

Nu cred ca ti-a pasat vreodata de noi, de mine in mod special. N-am stiut decat sa te iubesc. Cum m-am priceput eu mai bine.

Ti-am facut loc in sufletul meu si tu l-ai parasit. Ai lasat pustiu, exact ca un desert la miezul noptii: intuneric si frig.

De intunericul asta vreau sa scap. Vreau sa te uit si sa umplu golul acela. Nu vreau sa mai aud ecoul pasilor tai vibrand in inima si in mintea mea.

As vrea sa te pot inlocui, dar nu pot face asta.

Inca te mai vreau langa mine, mi-e dor de tine, mi-e dor de noi.

Ma simt singura. Doar tu ma poti completa, simt asta, stiu asta! Imi doresc sa stii si tu asta.

Nu stiu cum sa-ti spun …

Exista momente in viata cand  pur si simplu nu ai chef.

Stii, momentul ala cand esti satul pana peste urechi de tot ce se afla in jurul tau si iti vine sa-ti bagi piciorul, sa-ti  iei jucariile si sa pleci.

Si iti spui: “Chiar am nevoie de o vacanta!”.

Ei bine, ma aflu intr-unul din aceste momente din minunata sesiune numarul 2, in care nu-mi doresc decat sa se termine si sa ma intorc in lumea mea, oricare ar fi ea.

Sa evadez, sa fiu doar eu cu mine si gandurile mele. Sa nu aud de facebook, telefon si … oameni.

Am obosit. Da, chiar am obosit.

A fost un an greu, atat din punct de vedere academic cat si din punct de vedere  personal.

Mai greu cu partea personala.

Treci prin multe in domeniul asta si uneori te gandesti: “Bai, oare o sa trec vreodata peste asta? Va fi oare mai bine? Voi mai fi la fel vreodata?”.

Raspunsul este DA. Am trecut mai departe (desi mai am unele reminiscente, amintiri pierdute, sentimente confuze).  Insa, cu putina perseverenta, vor ramane toate undeva in trecut, in sertarasul ala incuiat cu o mie de lacatele, in care nu am voie sa mai umblu vreodata.

Academic, totul merge binisor. Cred ca pot sa spun asta. Hei, se termina anul I. Reusesc sa trec in anul II, deci I must’ve done something right!

Prieteni noi, iubiri trecatoare (sau poate nu, asta ramane de vazut), intamplari amuzante, amintiri frumoase.

Este abia inceputul unei etape minunate din viata oricarui tanar de 20 de ani. Am schimbat prefixul (da, stiu, ma vait un pic de treaba asta .. I feel a bit old :)) ).

In momentul actual, este ora 00:50, 9 iunie 2013. In jurul meu este plin de foi, cursuri, laptopul peste ele, tigari, cana de cafea, ciocolata.

Inca o noapte alba.

Asta este prima povestioara din viata unei studente in anul I la ETTI (si putin prea sentimentala) :P.

?

A trecut ceva timp, nu mult, asa ca inca ma gandesc la ce a fost si, mai ales, la ce ar fi putut sa fie.

Totusi, oare a fost mai bine ca s-a intamplat asa?

Imi aleg cu grija cuvintele, nu stiu ce sa spun mai intai..am atatea in minte si mult mai multe in suflet. Ti le-as spune pe toate o data dar, poate nu vei intelege pentru ca sunt prea multe cuvinte. Dar, iti voi spune doar doua: te iubesc!

Te iubesc si atat. E foarte simplu, cea mai simpla tehnologie si totodata cea mai complicata. 

E simplu pentru ca asa trebuie sa fie, dar complicat pentru ca tu faci sa fie asa.

Dragostea n-ar trebui sa fie complicata. De ce cel mai frumos lucru din lume trebuie sa doara atat de tare? Mai ales in momentul acela de fericire, stii, cand simti ca doar voi doi sunteti pe pamantul asta si ca nimic nu poate sa-l strice. Ei bine, chiar tu l-ai stricat cu nesiguranta. Nesiguranta pe ce? Nici acum nu prea inteleg.

De fapt, nu inteleg iubirea in general.

Cel mai frumos lucru din lume, atunci cand este impartasita. Pacat ca nu se intampla mereu asa. Uneori, cel mai frumos trandafir are cei mai ascutiti tepi. Si cu tepii astia mi-ai zgariat inima si mai ales mintea pe care nu pot s-o iau de langa tine.

N-a trecut foarte mult dar gandul imi zboara si acum la tine. Te vad in fiecare zi si da, doare. Doare tare. Doare pentru ca stiu ca nu mai esti al meu si poate nu vei mai fi niciodata.

Inca iti simt parfumul, iti simt buzele si atingerea. Mi-e dor de tine, de saruturile tale si de imbratisarea ta. Mi-e dor de tot ceea ce esti, cu bune si cu rele. Si nu in ultimul rand, mi-e dor de noi…

My day

O noua primavara, un nou inceput...

O noua etapa incepe acum pentru mine

Implinirea celor 18 primaveri si obtinerea permisului de conducere

Cand am implinit 14 ani, abia asteptam sa-mi iau buletinul...ce tare ma simteam atunci

"Fetita lui tati are buletin, e fetita mare!!"

Acum, fetita lui tati implineste 18 ani si in curand va avea propria masina si isi va lua viata in

maini cat de curand.

Ce fericita ma simt cand ma urc la volan, chiar daca inca fac scoala si mai am un secol pana la examen

Dupa ce am visat toata viata la asta, iata ca in sfarsit am varsta legala ... varsta legala pentru multe alte lucruri

La 18 ani, avem asa zisul discernamant .. putem conduce, putem vota, putem lua hotarari importante pentru viitorul nostru

Pentru mine, insa, varsta de 18 ani este o varsta ca oricare alta, nu sunt inca de capul meu, depind de parinti, de bunici, de familie ... nu m-as descurca fara ei

Cand am implinit 14 ani, spuneam: "Uite, tati, peste 4 ani o sa fiu majora si voi putea da de carnet", la 15 ani la fel .. deja aveam varsta legala si pentru stat in fata ... ce bine ma simteam :)

Acum, la 18 ani, ma vad undeva la 20 de ani, la facultate, independenta ...

"Fetita lui taticu" a crescut, acum nu mai cearta tati zidul cand se loveste, nu mai plange la fiecare cazatura mai serioasa, nu mai cade in curte pe pietre si isi juleste genunchii si vine bunicul si ii spune "Lasa, taticutule, ca trece" ... nu mai alearga pe malul raului, nu se mai joaca in noroi si face prajituri din nisip, n-o mai tine mami in ham ca sa nu cada pe strada si s-o ia la fuga, nu mai pleaca de acasa ca sa-si cumpere corn cu ciocolata de la magazinul de vis-a-vis ... acum "micuta fetita" isi face planuri de facultate, iese in oras, isi cumpara haine, umbla dupa pantofi, viseaza la rochii si la baieti .... in cateva cuvinte, a crescut ...