Exista momente in viata cand  pur si simplu nu ai chef.

Stii, momentul ala cand esti satul pana peste urechi de tot ce se afla in jurul tau si iti vine sa-ti bagi piciorul, sa-ti  iei jucariile si sa pleci.

Si iti spui: “Chiar am nevoie de o vacanta!”.

Ei bine, ma aflu intr-unul din aceste momente din minunata sesiune numarul 2, in care nu-mi doresc decat sa se termine si sa ma intorc in lumea mea, oricare ar fi ea.

Sa evadez, sa fiu doar eu cu mine si gandurile mele. Sa nu aud de facebook, telefon si … oameni.

Am obosit. Da, chiar am obosit.

A fost un an greu, atat din punct de vedere academic cat si din punct de vedere  personal.

Mai greu cu partea personala.

Treci prin multe in domeniul asta si uneori te gandesti: “Bai, oare o sa trec vreodata peste asta? Va fi oare mai bine? Voi mai fi la fel vreodata?”.

Raspunsul este DA. Am trecut mai departe (desi mai am unele reminiscente, amintiri pierdute, sentimente confuze).  Insa, cu putina perseverenta, vor ramane toate undeva in trecut, in sertarasul ala incuiat cu o mie de lacatele, in care nu am voie sa mai umblu vreodata.

Academic, totul merge binisor. Cred ca pot sa spun asta. Hei, se termina anul I. Reusesc sa trec in anul II, deci I must’ve done something right!

Prieteni noi, iubiri trecatoare (sau poate nu, asta ramane de vazut), intamplari amuzante, amintiri frumoase.

Este abia inceputul unei etape minunate din viata oricarui tanar de 20 de ani. Am schimbat prefixul (da, stiu, ma vait un pic de treaba asta .. I feel a bit old :)) ).

In momentul actual, este ora 00:50, 9 iunie 2013. In jurul meu este plin de foi, cursuri, laptopul peste ele, tigari, cana de cafea, ciocolata.

Inca o noapte alba.

Asta este prima povestioara din viata unei studente in anul I la ETTI (si putin prea sentimentala) :P.